1(Către mai marele cîntăreţilor. ,,Nu nimici``. O cîntare de laudă a lui David.) Oare, tăcînd, faceţi voi dreptate? Oare aşa judecaţi voi fără părtinire, fiii oamenilor?

2Dimpotrivă! în inimă, săvîrşiţi nelegiuiri; în ţară, puneţi în cumpănă silnicia mînilor voastre.

3Cei răi sînt stricaţi încă din pîntecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pîntecele mamei lor.

4Au o otravă ca otrava unui şarpe, ca otrava unei aspide surzi, care îşi astupă urechea,

5care n'aude glasul vrăjitorilor, glasul fermecătorului celui mai iscusit.

6Dumnezeule, zdrobeşte-le dinţii din gură! Smulge, Doamne, măselele acestor pui de lei!

7Să se risipească întocmai ca nişte ape cari se scurg! Săgeţile, pe cari le-aruncă ei, să fie nişte săgeţi tocite!

8Să piară, ca un melc, care se topeşte umblînd; să nu vadă soarele, ca stîrpitura unei femei!

9Înainte ca oalele voastre să simtă focul de spin verde sau uscat, îl va lua vîrtejul.

10Cel fără prihană se va bucura la vederea răzbunării; îşi va scălda picioarele în sîngele celor răi.

11Şi atunci oamenii vor zice: ,,Da, este o răsplată pentru cel fără prihană! Da, este un Dumnezeu care judecă pe pămînt!``