Deuteronom 23
Romanian: Cornilescu
1Cel scopit sau famenul să nu intre în adunarea Domnului. 2Cel născut din curvie să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam al lui să nu intre în adunarea Domnului. 3Amonitul şi Moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam, pe vecie, 4pentru că nu v'au ieşit înainte cu pîne şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme. 5Dar Domnul, Dumnezeul tău, n'a voit să asculte pe Balaam; şi Domnul, Dumnezeul tău, a schimbat blestemul acela în binecuvîntare, pentru că tu eşti iubit de Domnul, Dumnezeul tău. 6Să nu-ţi pese nici de propăşirea lor, nici de bună starea lor, toată viaţa ta, pe vecie.

7Să nu urăşti pe Edomit, căci este fratele tău; să nu urăşti pe Egiptean, căci ai fost străin în ţara lui: 8fiii cari li se vor naşte, în al treilea neam, să intre în adunarea Domnului.

9Cînd vei ieşi cu oastea împotriva vrăjmaşilor tăi, fereşte-te de orice lucru rău.

10Dacă va fi la tine cineva care să nu fie curat, în urma vreunei întîmplări din timpul nopţii, să iasă din tabără, şi să nu intre în tabără; 11spre seară, să se scalde în apă, şi după asfinţitul soarelui va putea să se întoarcă în tabără.

12Să ai un loc afară din tabără, şi acolo să ieşi afară. 13Între uneltele tale să ai o lopată, cu care să sapi şi să-ţi acoperi murdăriile ieşite din tine, cînd vei ieşi afară. 14Căci Domnul Dumnezeul tău, merge în milocul taberei tale, ca să te ocrotească şi să-ţi dea în mînă pe vrăjmaşii tăi dinaintea ta; tabăra ta va trebui deci să fie sfîntă, pentruca Domnul să nu vadă la tine nimic necurat, şi să nu Se abată dela tine.

15Să nu dai înapoi stăpînului său pe un rob care va fugi la tine dupăce l -a părăsit. 16Să rămînă la tine, în mijlocul tău, în locul pe care -l va alege el, într'una din cetăţile tale, unde îi va plăcea: să nu -l asupreşti.

17Să nu fie nicio curvă din fetele lui Israel, şi să nu fie niciun sodomit din fiii lui Israel. 18Să n'aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, cîştigul unei curve, nici preţul unui cîne, ca împlinire a unei juruinţe oarecare; căci şi unul şi altul sînt o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

19Să nu ceri nicio dobîndă dela fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobîndă. 20Dela străin vei putea să iei dobîndă, dar dela fratele tău să nu iei, pentruca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvinteze în tot ce vei face în ţara pe care o vei lua în stăpînire.

21Dacă faci o juruinţă Domnului, Dumnezeului tău, să nu pregeţi s'o împlineşti; căci Domnul, Dumnezeul tău, îţi va cere socoteala, şi te vei face vinovat de un păcat. 2222. Dacă te fereşti să faci o juruinţă, nu faci un păcat. 23Dar să păzeşti şi să împlineşti ce-ţi va ieşi de pe buze, şi anume juruinţele pe cari le vei face de bună voie Domnului, Dumnezeului tău, şi pe cari le vei rosti cu gura ta.

24Dacă intri în via aproapelui tău, vei putea să mănînci struguri, după plac, pînă te vei sătura; dar în vas să nu iei.

25Dacă intri în holdele aproapelui tău, vei putea să culegi spice cu mîna, dar secerea în holdele aproapelui tău, să n'o pui.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Deuteronomy 22
Top of Page
Top of Page