Amos 7
Romanian: Cornilescu
1Domnul Dumnezeu mi -a trimes vedenia aceasta. Iată, făcea nişte lăcuste, în clipa cînd începea să crească otava; era otava după cositul împăratului.

2Şi după ce au mîncat ele cu desăvîrşire toată iarba din ţară, am zis: ,,Doamne Dumnezeule, iartă! Cum ar putea să stea Iacov în picioare? Căci este aşa de slab!``

3Atunci Domnul S'a căit de lucrul acesta: ,,Nu se va întîmpla una ca aceasta, a zis Domnul.``

4Domnul Dumnezeu mi -a trimes vedenia aceasta: Iată, Domnul Dumnezeu vestea pedeapsa prin foc; şi focul mînca Adîncul cel mare şi apucase şi cîmpia.

5Eu am zis: ,,Doamne Dumnezeule, opreşte! Cum ar putea să stea în picioare Iacov? Căci este aşa de slab!``

6Atunci Domnul S'a căit şi de lucrul acesta. ,,Nici una ca aceasta nu se va întîmpla, a zis Domnul Dumnezeu.``

7El mi -a trimes vedenia aceasta: Iată, Domnul stătea pe un zid făcut la cumpănă, şi avea o cumpănă în mînă.

8Domnul mi -a zis: ,,Ce vezi, Amos?`` Eu am răspuns: ,,O cumpănă.`` Şi Domnul a zis: ,,Iată, voi pune cumpăna în mijlocul poporului Meu Israel, şi nu -l voi mai ierta;

9ci înălţimile lui Isaac vor fi pustiite; sfintele locaşuri ale lui Israel vor fi dărîmate, şi Mă voi ridica împotriva casei lui Ieroboam cu sabia.``

10Atunci Amaţia, preotul din Betel, a trimes să spună lui Ieroboam, împăratul lui Israel: ,,Amos unelteşte împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; ţara nu poate să sufere toate cuvintele lui! 11Căci iată ce zice Amos: ,Ieroboam va fi ucis de sabie, şi Israel va fi dus în robie departe de ţara sa!`.`` 12Şi Amaţia a zis lui Amos: ,,Pleacă, văzătorule, şi fugi în ţara lui Iuda! Mănîncă-ţi pînea acolo, şi acolo prooroceşte. 13Dar nu mai prooroci la Betel, căci este un locaş sfînt al împăratului, şi este un templu al împărăţiei!``

14Amos a răspuns lui Amaţia: ,,Eu nu sînt nici prooroc, nici fiu de prooroc; ci sînt păstor, şi strîngător de smochine de Egipt. 15Dar Domnul m'a luat dela oi, şi Domnul mi -a zis: ,Du-te şi prooroceşte poporului Meu Israel!` 16Ascultă acum Cuvîntul Domnului, tu care zici: ,Nu prooroci împotriva lui Israel, nu vorbi împotriva casei lui Isaac!` 17Din pricina aceasta, iată ce zice Domnul: ,Nevastă-ta va curvi în cetate, fiii şi fiicele tale vor cădea loviţi de sabie, ogorul tău va fi împărţit cu frînghia de măsurat; tu însă vei muri într'un pămînt necurat, şi Israel va fi dus în robie departe de ţara lui!``



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Amos 6
Top of Page
Top of Page