Numeri 9
Romanian: Cornilescu
1Domnul a vorbit lui Moise, în pustia Sinai, în luna întîi a anului al doilea, după ieşirea lor din ţara Egiptului. Şi a zis: 2,,Copiii lui Israel să prăznuiască Paştele la vremea hotărîtă. 3Să le prăznuiţi la vremea hotărîtă, în a patrusprezecea zi a lunii acesteia, seara1; să le prăznuiţi după toate legile, şi după toate poruncile privitoare la ele.`` 4Moise a vorbit copiilor lui Israel, să prăznuiască Paştele. 5Şi au prăznuit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii întîi, seara1, în pustia Sinai; copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile, pe cari le dăduse lui Moise Domnul. 6S'a întîmplat că nişte oameni, fiind necuraţi din pricină că se atinseseră de un mort, nu puteau prăznui Paştele în ziua aceea. Ei s'au înfăţişat în aceeaş zi înaintea lui Moise şi înaintea lui Aaron. 7Şi oamenii aceia au zis lui Moise: ,,Noi sîntem necuraţi din pricina unui mort; de ce să fim nevoiţi să nu ne aducem la vremea hotărîtă darul cuvenit Domnului în mijlocul copiilor lui Israel?`` 8Moise le -a răspuns: ,,Aşteptaţi să văd ce vă porunceşte Domnul.``

9Şi Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 10,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Dacă cineva dintre voi sau dintre urmaşii voştri este necurat din pricina unui mort, sau este într'o călătorie lungă, totuş să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului. 11Şi, să le prăznuiască în luna a doua, în ziua a patrusprezecea, seara1; să le mănînce cu azimi şi ierburi amare. 12Să nu lase din ele nimic pînă a doua zi dimineaţa, şi să nu frîngă niciun os din ele. Să le prăznuiască după toate poruncile privitoare la Paşte. 13Dacă cineva nu este necurat, nici nu este în călătorie, şi totuş nu prăznuieşte Paştele, sufletul acela să fie nimicit din poporul lui; pentru că n'a adus darul cuvenit Domnului la vremea hotărîtă, omul acela să-şi ia pedeapsa pentru păcatul lui. 14Dacă un străin, care locuieşte între voi, prăznuieşte Paştele Domnului, să se ţină de legile şi poruncile privitoare la Paşte. Aceeaş lege să fie între voi, pentru străin ca şi pentru băştinaş.``

15În ziua cînd a fost aşezat cortul, norul a acoperit locaşul cortului întîlnirii; şi, de seara pînă dimineaţa deasupra cortului era ca înfăţişarea unui foc. 16Totdeauna era aşa: ziua, norul acoperea cortul, iar noaptea avea înfăţişarea unui foc. 17Cînd se ridica norul de pe cort, porneau şi copiii lui Israel; şi acolo unde se oprea norul, tăbărau şi copiii lui Israel. 18Copiii lui Israel porneau după porunca Domnului şi tăbărau după porunca Domnului; tăbărau atîta vreme cît rămînea norul deasupra cortului. 19Cînd norul rămînea mai multă vreme deasupra cortului, copiii lui Israel ascultau de porunca Domnului, şi nu porneau. 20Cînd norul rămînea mai puţine zile deasupra cortului, ei tăbărau după porunca Domnului, şi porneau după porunca Domnului. 21Dacă norul se oprea de seara pînă dimineaţa, şi se ridica dimineaţa, atunci porneau şi ei. Dacă norul se ridica după o zi şi o noapte, atunci porneau şi ei. 22Dacă norul se oprea deasupra cortului două zile, sau o lună, sau un an, copiii lui Israel rămîneau tăbărîţi, şi nu porneau; şi cînd se ridica, porneau şi ei. 23Tăbărau după porunca Domnului, şi porneau după porunca Domnului; ascultau de porunca Domnului, de porunca Domnului dată prin Moise.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Numbers 8
Top of Page
Top of Page